Feliz Navidad!!!!

This vid made my day XD

Nu e faptul ca... da, coreenii stiu sa cante si in alta limba decat a lor dar imi plac cei din fata (Super Junior) care topaie intr-una XD wanna huggie 'em all.

You bedder hide yo' Sungmin, hide yo' mankae and hide you Suju cause Santa is rapp'in everybody outta there =))

FELIZ NAVIDAD... BLA BLA... FELIZ NAVIDAD...

COMEBACK!

Vai Doamne... a trecut un mileniu de cand nu am mai postat... si cand ma gandesc ca am ratat atatea chestii interesante saptamana asta...

Au trecut doua saptamani. FIX DOUA SAPTAMANI!

In doua saptamani s-au intamplat cateva chestii:

1. am devenit si mai obsedata de Super Junior

2. am devenit si mai obsedata de coreeana

3. am devenit si mai miserupista fata de scoala

4. am devenit membra a KpopRomania XD

5. am luat un 8 la franceza :D

6. plec in Italia in aprilie si dupa cum Kpop-istii cunosc, Roma este oras infratit cu Seulul si Super Junior au fost la Roma si acolo s-ar putea sa gasesc albumele lor XD (YAY!!!!!)

7. am un sunbaenim care imi este dongsaeng (de fiecare data cand ma gandesc la Kpop imi amintesc ca Silvia, a.k.a. Eunjoo, e mai mica decat mine desi stie mai multe despre Kpop decat stiu eu). E un soi de situatie ca intre Donghae si Sungmin... intotdeauna am avut senzatia ca Sungmin e maknae (= cel mai mic dintr-un grup) dar e chiar al 7-lea din trupa ca varsta. LOL

OK. GATA CU KPOP RAMBLINGS.

Sa trecem la chestii serioase...

AM UN 8 LA FRANCEZA!!! WTF?! DE CE?!?! E NUMAI VINA LUI RARES... adica na... si eu sunt putin bata la franceza dar asta e alta poveste. Pana acum m-am salvat la toate obiectele numai ca sa ma bag din nou in cacat. Adica am 8-uri si 7-uri (un 6 la fizica si un 2 la bio :D) care ar trebui reparate in mai putin de o luna. FUCK SCHOOL!!!

Ideea cu un blog kpop a cazut deci scumpii mei cititori or sa citeasca prostiile mele despre kpop fix pe blogul personal.

Am incercat sa fac un calendar cu Super Junior (aproape mi-a iesit >:D<)

Imi place sa subtitrez filme si emisiuni coreene XD IT'S SO MUCH FUN!!! plus ca pot sa dau replay pe fazele amuzante pana ma plictisesc :).

Am descoperit ca am o slabiciune excesiva pentru baietii asiatici excesiv de draguti. Cand vad o astfel de poza ma ridic in picioare si tip ca o fetita <3.>

Wakin' up... with SuJu in my mind... lalalalala

There is no other than SuJu in my mind... lalalalala

It's you... yea' SuJu in my mind...

SuJu is a theme park! In my mind... lalalalala

AHEM... mda...

Sorry... it seems that I can't think of anything else than Super Junior and Kpop... sorry sorry naeka naeka... lol... STOP!!!

SUPER JUNIOR... LALALA

BLA BLA BLA... BLA... teme... SUPER JUNIOR BLA BLA BLA... portofoliu la franceza... BLA BLA BLA... citit carte pentru romana... BLA BLA BLA... reparat media la biol... SUPER JUNIOR!!! BLA BLA BLA...

Cause I can't stop thinking about you boy... XD

CAND AM SA SCAP DE KPOP-mania MEA AM SA MAI POSTEZ CEVA... (asta ar insemna sa inchid blogul pentru totdeauna...)

GOTTA GO... ma apuc de subtitrat in romana Exploration of the Human Body :D (sounds like fan... FAN =)))

bbye >:D<

KPOP ^_^

GATA!!!!!!!

Tu cu ce te lauzi?

(tocmai mi-am dat seama ca diacriticile sunt pe 'turn off')

Imi amintesc ca pe-atunci cand mai ieseam pe-afara exista mania sa facem oracole. Desigur, oracolele s-au pierdut in timp dar a ramas amintirea unei intrebari enervante care ne facea pe toti sa ne scoatem din minti.

Scrie mai jos cu ce te lauzi

Ei bine, am aflat si eu cu ce ma laud saptamana asta:

1. am luat 9 la mate

2. stiu sa scriu aproximativ in coreeana

3. am un playstation 2... desi am avut un xbox pe care l-am stricat imediat

4. sunt sigura ca o sa iau nota foarte mare la engleza (nu sunt ironica)

5. am terminat materia pentru etapa locala la istorie

Si cred ca o sa-mi amintesc pe parcurs desi inca ma intreb cum am sa le spun alor mei ca am luat 6 in test la fizica... whatever... it's not like they're going to kill me... sau... probabil ca da, ma vor linsa dar atata timp cat am 10 la materiile de profil pe ei ii doare fix in cu*r.

NO COMMENT

(this just made my day :)))

Pentru că mâine am teza la engleză va trebui să învăţ (mai mult ca de-obicei). That's why I didn't frecat menta on the Internet and I've only checked Humon's site. Humon e un el/ea... cred că ea... whatever, care face benzi desenate cu ţările nordice... în principiu, ţările nordice dar şi alte ţări sunt adăugate (şi România apăruse pe-acolo într-o vreme).

Îmi place la nebunie amestecul de umor + ştiinţă + istorie + elemente de cultură + clişee + xenofobism etc... din workurile lui Humon. Mai nou, preferata mea a devenit:

(DAŢI CLICK :D)

http://humoncomics.com/ <- check here for more of her... her work XD

Surprize... surprize...

(Şi seria de întâmplări bizare continuă... dovada că iarna îţi aduce de toate, numai linişte NU.)

A trecut mult timp de când am postat ceva... cinci zile. După cinci zile abia că mă mai mutam din pat, pe o parte.. sau pe cealaltă. E din cauza ninsorii că nu pot să dorm, că nu am niciun fel de apetit, că nu am chef nici măcar de internet şi că stau toată ziua şi ascult muzică. Aceleaşi 40-50 de melodii încontinuu ascultate. Când mi se descarcă telefonul, iau mp3-ul şi invers. Nu am avut chef de latină, de română, de engleză... nici măcar de istorie.

Mă uitam la tavan, cu draperiile trase. Dacă în loc de acel fals polistiren aş fi avut nişte buline cred că ar fi foarte multe. Îmi aduce aminte de petele de pe tavan din excursie, doar că acum nu sunt ale lui Alex ci ale mele. Încercările mele de a părea... în regulă.

Nici nu ştiu dacă am adormit. Am avut un somn ciudat, între vis şi realitate. Părea că aud muzica dar nu simţeam nici plapuma şi nici perna. Nici nu am observat că atunci când lumina becului de pe stradă se stinse, răsări soarele. Atunci am aruncat un ochi la ceas: 9:20. Apoi i-am închis.

După un somn ce păru că durează ore în şir intră mama şi se aşeză la marginea patului meu. Am deschis ochii: 9:47.

- Vrei să-ţi fac un ceai?

- Nu.

- Ce zici de nişte margarină cu o cacao caldă?

- Nu mi-e foame.

- Ciocolată?

- Mi-e somn. Pleacă.

Am auzit-o foindu-se şi ridicându-mi pătura pe umeri. Îmi dădu casca jos din urechi.

- Eşti supărată?

Am îngânat ceva.

- Îndrăgostită?

- Imediat.

Stai să mă sinucid...

- Şi pe mine mă deprima şcoala... şi frigul...

- Ce e asta? Compasiune?

Mi-am adus brusc aminte de noaptea trecută când mi-a urlat în cap să închid laptopul şi să mă apuc odată de teme.

- Cred că n-ar trebui să stai aici tot restul iernii.

M-am uitat prin cameră. Ce era greşit în a sta în camera mea pentru tot restul iernii? Nu e dezordine... bine, exceptând farfuriile cu coji de portocale – îmi aduc aminte de Niki :) – cărţile de istorie de lângă pat, hainele aruncate fix alături de dulap, şerveţele, cabluri, încărcătoare, pungi de pufuleţi, hărţi, atlase vechi, cartea Celinei...

- E curat.

Mama era sceptică.

- Ai vrea să mă duc afară?

- Nu... vreau să... măcar să te mai plimbi prin casă dacă nu altundeva.

- Ce-ai făcut cu mama mea?! Ai uitat că îmi urlai la telefon când eram în Subway cu colegii?! Ai uitat cât tărăboi ai făcut pentru absentul la desen?!

- Nu am uitat. Dar tot cred că ar trebui să te mai detaşezi de... ştii tu...

- Ce?

- Coreeni. Nu asculţi decât muzică dintr-asta... te uiţi numai la filme chinezeşti...

- Coreene... nu chinezeşti.

- E aceaşi chestie...

- Ba nu.

- Oricum, nu vrei să te depărtezi de realitate, nu? Locuieşti încă în ţara ta.

- Corect! Încă! Dar nu pentru mult timp!

Mi-am trânit imediat pătura pe cap şi m-am făcut că sforăi.

- Uite cum facem... văd că nu o scot la capăt cu tine...

- Reciproc.

- Te las să înveţi coreeana şi să faci ce ai tu chef cu colegii tăi dacă iei zece la toate tezele şi, începând de luni, până la sfârşitul semestrului nu iei notă sub 8. Bine?

- 7.

- Ce? 8 e deja prea puţin.

- 7.50.

- E tot 8.

- Nu chiar.

- Ah, bine... fie... dar trebuie să te ţii de promisiune.

- Şi... n-ai să mă mai baţi la cap... niciodată?

- Nup.

- Mi-e cam greu să cred.

- Ai zis că iarna te deprimă, că şcoala e enervantă, că profesorii sunt nişte măgari, că învăţatul e o prostie, că...

- Bine, gata... am înţeles ideea. Trebuie să-mi bat capul cu problema asta doar pentru următorii 4 ani.

- Mă pricep mai bine la franceză decât la matematică dar ştiu sigur că dacă ocoleşti o problemă nu înseamnă neapărat că ai şi rezolvat-o. OK? Da? Ai auzit?

- Nu, am mormăit eu.

E 10:00. Până la 11:00 am stat cu capul către uşă.

Ce naiba o fi apucat-o?

Ninge... f*uck...

(Am observat că postez numai când am o droaie de făcut şi nu fac nimic.)

Ninge de ceva vreme.

Ninge de câteva ore. Şi ninge. Şi ninge. Şi ninge...

Îmi aminteşte de zilele în care îmi degerau picioarele când treceam prin faţa parcului Cancicov cu Dia. Ne uitam la ceasul din zona ciupercuţelor şi muream de ciudă când acesta arăta 42 de grade cu plus.

Şcoala nu mai e ce-a fost. Acum parcă se repetă aceaşi rutină. Nu aduce nimic nou. Până şi propoziţiile pe care le scriu încep să fie din ce în ce mai scurte şi mai plictisite. Profesorii ne zic acelaşi lucru, părinţii ne toacă la cap, internetul ne mănâncă viaţa, testele ne îngrijorează, tezele se apropie... în felul acesta nici n-apuci să cazi în depresie. Vorba lui Rareş când profa i-a zis să iasă la tablă: "Da, acum. Staţi puţin să mă sinucid.". Evident, profa n-a auzit (sau s-a prefăcut că nu aude).

Ca să fac un bilanţ al anului ce a trecut... liceul... da, Kaby, seamănă cu un manga dintr-acela pe care îl citeam până la trei dimineaţa în nopţi imposibil de calde, cu ferestrele largi deschise... poate, în căutarea unei brize inexistente. Seamănă.

Şi cu toate acestea, liceul nu e deloc ceea ce mi-am imaginat. Nu e nici pe departe aşa de greu încât spun ceilalţi şi nici aşa de urât dar nici foarte frumos. E primul lucru pe care îl privesc cu pasivitate. Dacă cineva mă întreabă: "Îţi place şcoala în care eşti?" eu aş răspunde cu un simplu "Mda...". Nu se întâmplă des. Nu s-a mai întâmplat niciodată.

Iarna, amintirile, timpul prea liber, lucrurile care trebuie făcute, lucrurile pe care nu le fac... nici nu ştiu ce să scriu relevant pe blog. Uneori, mă gândesc că ar trebui să-l închid sau să-l îngrop undeva unde să-l pot citi numai eu. Ciudat e că acest gând revine din ce în ce mai des.

Şi mai am de învăţat aşa de mult... şi aşa de multe... şi muzica are în medie 3-4 minute no matter how many times I'd listen to it. Majoritatea melodiilor pe care le ascult sunt de "sarang" sau lente; balade.

Mai am de învăţat la fizică... la engleză... la geografie... şi mai am aşa de puţin timp. Hwang a promis că mă învaţă coreeană şi chiar mi-a dat ceva să învăţ dar nici că pricep ceva din ce-mi explică el oricât m-aş strădui. Dacă aş reuşi să o învăţ cred că ar fi primul lucru admirabil pe care l-aş face după ce m-am cam lăsat de scris. Deja am repetat verbul "a învăţa" de vreo 10 ori... sau de 5 ori.

Am ascultat de 100 de ori azi aceaşi melodie. Nici nu mi-am dat seama că era pe replay. N-am făcut nimic azi. Am vrut să îmi povestesc cele 2 cărţi la română, să scriu la franceză, să citesc nenorocita aceea de carte în engleză. N-am făcut nimic. Am stat şi am ascultat un kilometru de muzică în timp ce mă plimbam prin casă.

Nu mi-a plăcut niciodată frigul. Probabil că de asta nu am ieşit decât o singură dată din casă în toată ziua de azi. Nu-mi place mozolul, umezeala, fulgii, albul zăpezii e greţos de melancolomanic, emisiunile de azi mă dezgustă complet.

Mă urăsc pentru că nu sunt şi eu o patrioată.

Hwang m-a ţinut 20 de minute la telefon în care spunea un cuvât şi apoi tăcea. L-am întrebat dacă nu costă bani să mă sune şi a spus că da. Costă foarte mulţi bani. Dar e OK.

E totul OK?

Mă gândeam că pot salva ziua asta ca să lenevesc în pat şi să îmi imaginez o şcoală perfectă. Şi da, are uniforme. Nu sunt o tocilară... nici nu mi-aş imagina o versiune de-a mea tocilară. Îmi place latina, îmi place istoria, româna... dacă nu mi-ar plăcea cred că n-aş avea ce căuta aici şi nici n-aş merita titlul de filologist. Îmi place şi ideea de uniformă şi abia aştept să văd care a câştigat. N-am mai purtat una de patru ani. Sper să nu mă plictisesc de ea... în sfârşit vom fi toţi în acelaşi trend, fără zara, fără takko, fără nike, niuiorcăr (new yorker) sau alte bălării plus că una dintre uniformele expuse am văzut-o într-un film coreean (oh god...).

Aish, deja mă simt mai bine.

A, şi... în legătură cu 1 decembrie... Personal, nu cred că mai am dreptul să o sărbătoresc. E o zi frumoasă dar nu-mi mai aparţine. Gloria acelor vremuri... niciunui român nu-i mai aparţine.

Părerea mea.