Ol' friendz :)

(acum şi în Romania)

Huang-shin e un tip pe care l-am cunoscut când Toni a venit în Bacău. Se pare că mama lui Toni, jurnalista, a avut de-a face cu nişte reportaje pentru Zurich (cu două puncte deasupra lui U) despre nu-ştiu-ce-oraş-din-China şi a vorbit cu băiatul ăsta care s-a mutat în Romania la patru ani iar părinţi lui erau din oraşul respectiv (scuze, Huang, nu pot să-l pronunţ şi nici să-l scriu) iar eu l-am cunoscut când termina a 12-a, în iarnă.

Chiuleau, şi el şi Toni, de la ore. S-a plâns că învăţase Caragiale 2 luni şi tot înţelegea mai bine Confucius şi am început să învăţăm înjurături când mergeam prin cartier şi îmi înjuram vecinii în chineză (nu m-am înţeles niciodată bine cu ei).

Învăţa în Sava, la Bucureşti... cred. Nu mai ţin minte dar ştiu că era un liceu important. Ştia engleza şi franceza foarte bine (şi încă o ştie), deci, oficial, Huang-shin ştie 5 limbi: română, engleză, franceză, chineză şi coreeană pentru că – dacă îmi amintesc eu bine – mama lui era din Coreea iar ta-su locuia în China. Întortocheată treaba. Şi încă o dată am dreptate: asiaticii sunt suciţi pe dosul dosului.

Huang-shin mai are doi fraţi: Lao-xin care e cu cinci ani mai mare ca el (cred...) şi Han-bao (... sau ceva de genul ăsta). Han-bao e mai mic ca el, cu vreo trei ani (şi mai drăguţ) iar Lao-xin e fotograf şi el şi stă în Coreea.

Am sărit trei metrii în sus ştiind că mie îmi plac coreeni şi mi-a promis că mă duce acolo dacă învăţ coreeana până pleacă el înapoi la Bucureşti (evident că nu s-a întâmplat but still trying).

Ironia sorţii e că toţi cei trei sunt fotografi. Părinţii lor nu au treabă cu fotografia dar ei sunt maniaci. Toni s-a simţit puţin lăsat pe-afară da’ na.

Am stat trei zile să mă rog de el să-mi dea câteva poze şi abia am scos câteva. E obsedat de legea copyrightului şi de faptul că cineva i-ar fura „capodoperele”. Nu are blog, deviant art id sau cont pe youtube pentru că e foarte... foarte... foarte... grăbit şi ocupat. Nu are timp nici să se gândească la ziua lui, darămite la a fraţilor lui, motiv pentru care ne-a povestit că i-a cumpărat lui Lao-xin un ipod pe care i l-a dat cu trei luni înainte de ziua lui pentru că a uitat că era, de fapt, ziua lui Han-bao, fratele mai mic.

Încă un motiv ca să zic că asiaticii sunt suciţi rău.

Plus că ne sperie când vorbeşte chineză la telefon. Parcă nici nu vorbeşte cu oameni... ozn-like. Odată, îmi povestea Toni, că vorbea la telefon cu fratele lui şi când a răspuns a început să vorbească foarte tare şi apăsat ca şi cum s-ar certa. Când a închis, a zis: „Mi-a trimis bani!!! Nu-i aşa că-i mişto?!”. Toni credea că a murit cineva din familie sau că s-au certat rău de tot.

- Mişto tare...

Sau, o altă chestie ar fi că Huang e fascinat de muzica românească, mai exact, Guess Who şi chiar îl ascultă. E o ironie că eu ascult Super Junior, Shinee, Kara, 2PM şi el ascultă Guess Who, Smiley şi Puya. Când se îmbată cântă pe Guţă.

După ce a făcut 18 ani şi-a luat maşină. Ce-i drept, nu una prea performantă, dar ok pentru el (deşi prin Bucureşti o conduce moartea...). Dar este o lovitură de graţie faptul că nu se poate duce în Coreea, la fra-su ca să se laude că are carnet pentru că acolo devii major la 21 de ani. Groaznic pentru tine :).

Am încercat să-l consolez cu faptul că în Coreea eşti mai bătrân cu un an decât în România (da, adică eu am în Coreea 16 ani pentru că se adună şi anul din pântecele mamei) dar, ghiciţi ce... nu a mers.

M-a făcut nebună pentru că ascult muzică a căror versuri nu le înţeleg. Eu l-am făcut prost. Şi ne-am înjurat câteva ore pe mess, unul în chineză, altul în română, dar amândoi în engleză.

L-am şi uitat din acea iarnă iar dacă Toni nu-mi aducea aminte de el probabil că nici n-aş fi ştiut că acum studiază regia în Anglia după ce a dat la scenarii şi a intrat din prima (până şi pe Toni l-am uitat de când nu mi-a mai scris un mesaj, ceva). Mi-a trimis un mail în care zicea că pleacă la fratele lui la sfârşitul lui februarie ca să scape de examene apoi trece prin România.

Eu aş vrea să treacă şi pe-aici dar s-ar putea să trec (de tot) prin Londra peste un an-doi. Totuşi, mi-a promis că va veni să mă colinde (deşi nu e recomandat pentru că mama ar înnebuni dacă ar mai vedea un asiatic după ce în fiecare dimineaţă am trezit-o cu muzica mea coreeană) îmbrăcat în Dun Che Lao Ren. Nu ştiu exact ce înseamnă but whatever.

După ce Han-bao va termina liceul, se vor muta împreună cu chirie la Londra, Toni va avea în sfârşit iar camera lui în Anglia...

Scuze, Huangie, dar Toni m-a obligat să pun poza asta pe blog pentru că i-am promis că o să o pun. Nu a fost editată de mine :). Dumnezeu să te aibă în pace, Toni.

Primele două poze, sus-stânga sunt ale lui Han-bao, cea de jos-stânga e a lui Lao-xin şi cele din dreapta sunt exclusiv ale lui Huang (cea de sus e din Seul iar cea de jos e din Londra, într-un local) iar toate pozele sunt făcute reciproc (unii altora :)) ) -> mulţumesc Toni pentru explicaţii dar îi identificam şi singură pentru că ştiu, din propria experienţă, că nu arată toţi exact la fel.