Azi dimineaţă m-am trezit devreme. E prima sâmbătă în care mă trezesc înainte de ora 12 şi e o sâmbătă frumoasă, calmă, călduroasă pentru noiembrie.
Cine ştie când vom mai avea astfel de sâmbete.
Am intrat în bucătărie şi am văzut-o pe mama. Ne certam des şi în majoritatea cazurilor era vorba de lucruri mărunte, fără rost, care trezeau casa în picioare la miezul nopţii şi pentru caredimineaţa regretam. Ne uitam una la alta apoi mă aşezam la masă. Era cumplit de devreme pentru o sâmbătă normală: ora 8. Nu mă simţeam obosită, tristă, plictisită de rutina unui alt week-end aşa cum făceam întotdeauna, aşteptând vacanţa. Nu mai aveam de citit două romane, nu aveam de pregătit alt test imposibil, nu aveam de făcut curăţenie sau de mers undeva. Pur şi simplu găseam plictiseala unei noi dimineţi extrem de incitantă. Am sorbit din cafea când tata intră în bucătărie. Tatăl intră. Tatăl cel cu ochii roşii de nesomn şi umorul sadic începu să fredoneze o melodie populară.
Nu aveam cheful necesar să-i zic să se oprească sau să mă ridic de la masă. Stăteam acolo şi îmi priveam cafeaua. Era îndoită cu lapte pentru că mie nu-mi place cafeaua brută.
Era momentul perfect să le vorbesc despre 2-ul la biologie şi 7-le la latină dar nu vroiam să stric dimineaţa. Nu le-am spus tocmai pentru că era momentul perfect să nu o fac. Visasem că mi-am cumpărat o ciocolată şi eram foarte voioasă în mintea mea ca să mai pot spune ceva. Dacă m-aş fi ridicat de pe acel loc probabil că prima mişcare ar fi fost să mă îmbrac şi să merg la prima alimentară să-mi iau o ciocolată.
Azi nu am ascultat deloc muzică până la ora şase. M-am uitat la televizor ascultând poezia aceea a lui Păunescu de cel puţin o sută de ori. Am avut o stare de "îmi iubesc ţara" preţ de câteva ore până am început să caut filmul după jocul "Assassin's Creed" şi cartea "Numele trandafirului" de Umberto Eco. Ştiam că o am pe undeva prin casă dar nu am găsit-o încă şi când m-am plictisit de căutat i-am mutat pc-ul mamei în sufragerie şi am încercat să-i fac un id deşi nu înţelege încă de ce mouse-ul are o luminiţă roşie şi de ce trebuie să deschidă monitorul dintr-un buton şi unitatea dintr-altul.
Mi-am amintit brusc de ziua de ieri în care am fost la Andrea. Am făcut paste... ahem, ea a făcut paste... eu doar mi-am vârât lingura prin ele când le învârtea şi le tot gustam ca să-i spun că sunt bune. Am ajuns să mănânc câteva... câteva mai multe. Eram fascinată de 'maşina care face apă' şi de 'maşina care face cafea' pe care nici ea nu prea înţelege cum să o folosească. Am făcut ciocolată caldă şi ne-am uitat la filmuleţe cu badea până s-a închis laptopul.
Am plecat acasă şi am ajuns iar la dimineaţa de sâmbătă.
Mirosul acela de cafea mi-a amintit fulgerător că blogul plânge...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu