@$%$#%&(*^@!#!&

(De ce să nu vă sune alarma ca melodia preferată... NICIODATĂ.)

Ştiţi cât de groaznic e să te culci în miezul zilei şi să te trezeşti de 10X mai obosit?

Nu, nu ştiţi.

Asta pentru că sunt încă singura persoană de pe planeta Pământ care încă mai doarme dupămasă aşa cum fac surorile, fraţii, finuţi şi finuţele voastre de cinci-şase ani după ce vin de la grădi.

Şi acum, fiindcă am putere de muncă după cele două borcane de cafea, aş vrea să mă şi pot concentra să scriu drăcia aia de proiect la fizică. No way. Trebuia să fac eu ceva care să mă distragă!! Să visez că eram în mijlocul orei de engleză (sună ca un coşmar, nu?) şi că Popa vorbea ceva de nişte profesori... nativi?! Ei na, nu judecăm visele, nu?

Şi pe uşă cine cred eu că intră...?

A da, T, printr-o minune, stătea fix lângă mine. Nu judeca un vis.

Şi pe uşă intră – nu judeca un vis – Heechul.

NU JUDECA UN VIS!!!

Şi Siwon.

Mă uit. Inspectez. Profesori nativi? WTF? De coreeană sau ce?!

M-am foit în scaun şi m-am uitat mai bine apoi spre T care avea aceaşi expresie cu care se uita la C când râdea singură în ora de engleză.

- Bă io cred că visez.

N-am crezut-o. Adică da... am crezut-o dar eu nu vroiam să fie vis.

- Taci, mă. Strici tot farmecul. Pfoai...

M-am uitat puţin prin clasă şi am văzut că nimeni nu zicea nimic şi că mai mulţi dintre noi chiuleau (subway, amen). Cred că aşa a ajuns T să stea lângă mine. Şi mă simţeam ca în al nouălea cer iar T părea că se sugrumă singură. Aşa percepe ea bucuria divină când vede gropiţele lui Siwon de la trei metrii??

- Bă aştia-s din Super Junior... bă, tu vezi?!... dubios.

Sigur era un vis. În astfel de momente T nu ar fi vorbit ci doar ar sta să aştepte. Ar sta să aştepte până ce s-ar întoarce amândoi ca să verificăm dacă chiar sunt ei. Amprenta dorsală e de neuitat... mai ales când o agită tot timpul pe la televizor.

Nu e vina mea că din 3 minute de melodie, 2 sunt cu spatele... se pune în valoare ceea ce e mai important. Orice idol muzical are o valoare frontală: faţa, zâmbetul, ochii, şi gropiţele (drooling...) şi cea dorsală despre care nu aş intra în amănunte.

Nu zâmbi. Nu râde. Nu zi nimic. Doar priveşte. Uite ce frumoşi sunt... nu mai lipseşte decât să înceapă să cânte sau ceva de ge... ew.

Dintr-o dată, dintr-o lume exterioară a început o melodie de-a lor şi au început să danseze. WTF?!?! Dansul găinilor... da. Dacă aţi asculta melodia Bonamana aţi observa că şi muzica, şi dansul e ca „serata puilor de Agricola”.

STAI!!! NU MĂ TREZI!!! FU!#& MĂ%(/& DE TELEFON CARE SUNI AIUREA!!!

Era minutul de „hip thrust”... secunda 0:54 din videoclipul de pe Youtube!!!

Nu te termina... (cât de ciudat sună propoziţia asta. ew.)

FUCK.

(Asta e melodia-hit a găinilor dorsale... http://www.youtube.com/watch?v=tSOSxwEWFA4 )

IRONIA: Cine m-a pus să-mi pun ceasul să sune!?!?!